Fostul lider PDL Mihai Stănişoară a declarat că plecarea sa la PNL se datorează faptului că nu s-a regăsit în cele trei moţiuni pentru şefia PDL, spunând că Vasile Blaga este „uzat, obosit”, că Monica Macovei „spune şi lucruri trăsnite în PE” şi că moţiunea acesteia este aproape inexistentă.
„Cel pe care l-am crezut mai potrivit este Adriean Videanu, cel care înţelege cu adevărat dreapta”, a spus Stănişoară.
Despre Vasile Blaga, Mihai Stănişoară a spus că este „uzat, obosit”.
„Vasile Blaga nu a respectat pe nimeni şi nimic în partid, nici pe mine. Uitaţi-vă la el, e uzat, e obosit!”, a spus Stănişoară, la Realitatea TV.
Potrivit lui Stănişoară, moţiunea Monicăi Macovei la șefia PDL „este aproape inexistentă”.
„Aşa-zişii reformişti au rămas ca un ONG grefat pe partid, dar grefa nu a reuşit”, a mai spus Stănişoară.
Acesta a adăugat că nu este de mereu de acord cu lucrurile pe care le susține Macovei în Parlament și la nivel european despre România.
”Spune şi multe lucruri trăsnite”, a mai spus Stănişoară la Realitatea TV.
Despre trecerea sa la PNL, Stănișoară precizează că nu crede că și alți democrat-liberali vor face la fel.
„Am discutat cu domnul Crin Antonescu timp de câteva zile”, a spus Stănişoară, precizând că nu a vorbit cu nimeni altcineva despre trecerea la PNL.
Întrebat cum crede că se va numi viitorul preşedinte al României, Stănişoară a răspuns: „Crin Antonescu”. El a menţionat că acest crez al său are legătură cu gestul de miercuri de a trece la PNL.