Mihai Şora: După atâţia ani de la căderea comunismului, monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge

Publicat: 18 01. 2018, 13:46
Foto: Mihai Șora / Facebook

România s-a făcut de râs în întreaga lume, zilele acestea, când din cauza crizei din PSD, în București nu a fost niciun premier care să-l primească pe liderul japonez Shinzo Abe. Situația a fost cu atât mai rușinoasă, cu cât aceasta a fost prima vizită a unui premier nipon în România.

Chiar și așa, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a decis împreună cu premierul Shinzo Abe să facă demersurile necesare pentru a ridica relaţia dintre România şi Japonia la nivel de parteneriat strategic.

Într-o postare pe Facebook, filosoful Mihai Șora pune acest eveniment într-un context mai larg și arată cum a ajuns România în această situație:

”Prima întrebare este „Cum am ajuns aici?“. Cum s-au insinuat hoția, impostura, servilismul în instituțiile statului și l-au confiscat? Deși importantă și legitimă, rămâne, totuși, întrebarea unui observator, oarecum exterioară dezastrului pe care îl trăiește România în clipa de față. Conștientizarea situației-limită în care te afli nu dă neapărat și soluția practică a ieșirii din ea.

Ce faci mai departe, după ce ai înțeles ce se întâmplă?

Sub dictatura comunistă, puteai spera la implozia sistemului, la uzura lui naturală: momentul în care monstrul ajunge atât de șubred, încât un simplu bobârnac îl pune la pământ.

După atâția ani de la căderea comunismului, râdem amar, ca să nu ne pierdem mințile de furie, facem haz de necaz, desenăm oi, strigăm după ajutor, ieșim în stradă, dar monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge.

Între timp, relațiile româno-nipone au ajuns la nivelul „parteneriatului strategic“.

Va fi greu să ștergem rușinea acestor zile, să reparăm imaginea pe care „omologi“ români și bălțați o vor fi lăsat pe retina oaspeților japonezi”.