Mihai Şora: După atâţia ani de la căderea comunismului, monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge

Mihai Şora: După atâţia ani de la căderea comunismului, monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge
Foto: Mihai Șora / Facebook

România s-a făcut de râs în întreaga lume, zilele acestea, când din cauza crizei din PSD, în București nu a fost niciun premier care să-l primească pe liderul japonez Shinzo Abe. Situația a fost cu atât mai rușinoasă, cu cât aceasta a fost prima vizită a unui premier nipon în România.

Chiar și așa, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a decis împreună cu premierul Shinzo Abe să facă demersurile necesare pentru a ridica relaţia dintre România şi Japonia la nivel de parteneriat strategic.

Într-o postare pe Facebook, filosoful Mihai Șora pune acest eveniment într-un context mai larg și arată cum a ajuns România în această situație:

”Prima întrebare este „Cum am ajuns aici?“. Cum s-au insinuat hoția, impostura, servilismul în instituțiile statului și l-au confiscat? Deși importantă și legitimă, rămâne, totuși, întrebarea unui observator, oarecum exterioară dezastrului pe care îl trăiește România în clipa de față. Conștientizarea situației-limită în care te afli nu dă neapărat și soluția practică a ieșirii din ea.

Ce faci mai departe, după ce ai înțeles ce se întâmplă?

Sub dictatura comunistă, puteai spera la implozia sistemului, la uzura lui naturală: momentul în care monstrul ajunge atât de șubred, încât un simplu bobârnac îl pune la pământ.

După atâția ani de la căderea comunismului, râdem amar, ca să nu ne pierdem mințile de furie, facem haz de necaz, desenăm oi, strigăm după ajutor, ieșim în stradă, dar monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge.

Între timp, relațiile româno-nipone au ajuns la nivelul „parteneriatului strategic“.

Va fi greu să ștergem rușinea acestor zile, să reparăm imaginea pe care „omologi“ români și bălțați o vor fi lăsat pe retina oaspeților japonezi”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie