Copreședintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat luni, că de acum va începe reconstrucția dreaptei politice și că nu este timp pentru analizarea scorurilor obținute la alegerile parlamentare, ci pentru a se stabili responsabilitățile celor implicați.
„Vom demonstra ca lupta politica se duce pe idei, pe progame pe felul în care se conturează națiunea. Anunțăm că de aici de la Arad, începe reconstrucția dreptei. În urma rezultatelor obținute, nu va exista timp pentru a analiza scorurile obținute, ci eventual pentru a specifica care sunt responsabilitățile celor implicați în această campanie. Suntem în situația în care este evident pentru toți susținătorii dreptei, pentru membrii ARD, PDL, că este nevoie de o dreaptă unită, coezivă, orientată către viitor. Ăsta e viitorul României, o dreaptă europeană care nu dă înapoi niciun pas, o dreaptă capabilă să aperere valorile occidentale”, a declarat fostul premier, la Arad.
Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat optimist în ceea ce privește procentele obținute de ARD la parlamentare, precizând că va profita de șansa pe care a primit-o.
„Indiferent de nivelul unde se află, după ce se încheie analiza, după ce vom sta de vorbă, vom creiona care este soarta ARD, să avem toți responsabilitatea de a închega dreapta de care avem nevoie. ARD a pornit cu foarte puțin timp în urmă. Multă lume nu a dat nico șansă, cu toate acestea, ARD există, iar evidența se regăsește în numărul locurilor din Parlament. Un eșec aparent înseamnă o enormă șansă pe care noi suntem dispuși să o valorificăm”, a mai spus Ungureanu.