Mihai Răzvan Ungureanu și Gabriel Berca s-au întâlnit la Palatul Victoria
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu și ministrul Administrației și Internelor, Gabriel Berca, se află la Palatul Victoria. Cei doi s-au întâlnit la sediul Guvernului și sâmbătă pentru discuții, în condițiile în care parlamentarii au votat, vineri, moțiunea de cenzură depusă de opoziție pentru schimbarea Guvernului.
Surse oficiale au declarat anterior pentru Mediafax că Ungureanu a cerut miniştrilor să îl aştepte până când revine de la Cotroceni, pentru a le comunica acţiunile prevăzute pentru perioada următoare.
Prima şedinţă de vineri de la Palatul Victoria cu miniştrii a fost organizată imediat după votul din Parlament pentru moţiunea de cenzură și a durat doar 15 minute, după care Ungureanu a plecat spre Cotroceni.