Mihai Răzvan Ungureanu, pe locul doi la parlamentare, cu 33,6% voturi: Contracandidatul său din USL a obținut 45,8 procente

Publicat: 10 12. 2012, 10:05

Președintele Forței Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a obținut 33,6% din voturile exprimate duminică, în Colegiul senatorial 1 Arad, aflându-se pe locul al doilea, după contracandidatul USL Ovidiu Marian, care a primit 45,8 procente.

Potrivit informațiilor BEJ Arad, aceste procente au fost calculate după numărarea a 50,4% dintre secții.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad, la ora 7.00 în judeţ erau numărate voturile pentru Senat din 168 de secţii din cele 439, respectiv 38,2 la sută, transmite Mediafax.