Mihai Răzvan Ungureanu: Ofițerii activi nu au voie, prin lege, să se implice în acțiuni politice (VIDEO)
Fostul director SIE Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că este interzis prin lege ca ofițerii activi să se implice în acțiuni politice.
„Cât am fost director SIE, niciun nume al candidaților de azi nu a trecut pe sub ochii mei. Dar vă spun un lucru, ofițerii activi nu au voie prin lege să se implice în acțiuni politice”, a spus Ungureanu.
„Avem tot interesul ca ofițerii activi să nu se implice în politică, nu poți fi la dublă comandă. Ca fost director SIE, știm bine că nu există ofițeri care să activeze în România”, a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.
Afirmațiile au loc în contextul în care președintele Băsescu a dezvăluit, marți seară, la B1 TV, că există candidați la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire și nu au declarat acest lucru în CV, adăugând că dacă nu vor afirma public acest lucru, va fi obligat să informeze el însuși opinia publică. (Detalii AICI)
În replică, premierul Victor Ponta a afirmat, joi seară, că președintele Traian Băsescu are confirmarea că nu el este cel care lucrează ca ofițer sub acoperire. (Detalii AICI)