Mihai Răzvan Ungureanu: Mi-aș dori o confruntare televizată între toți candidații dreptei la prezidențiale

Publicat: 21 07. 2014, 23:01

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că nu renunță la intenția de a candida la alegerile prezidențiale.

El a precizat că este conștient că cel mai bine plasat în sondaje din partea dreptei este Klaus Iohannis.

„Nu îmi pun problema unei candidaturi de vanitate. Ceea ce mă interesează este ca în toamnă candidatul dreptei să fie câștigător indiferent de numele lui”, a spus Ungureanu.

Întrebat dacă este de acord ca în selecția candidaților din partea dreptei să intre și Monica Macovei, acesta a răspuns:  „Eu îmi doresc o emisiune între acești mulți candidați de dreapta pretendenți la prezidențiale. Toți candidații de dreapta au calități”.