Mihai Răzvan Ungureanu susține că afirmațiile lui Crin Antonescu privind o apropiere a PNL față de PPE reprezintă „o derută absolută”.
„Eu cred că este vorba de o derută absolută şi care este prezentă ca şi confuzie atât în ceea ce spune domnul Antonescu, cât şi în ceea ce se întâmplă astăzi în PNL. Şi iau act de acest lucru cu tristeţe”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax.
Copreședintele ARD consideră spusele liderului PNL reprezintă „deruta din punct de vedere doctrinar”.
„Ceea ce spune domnul preşedinte Antonescu, sau cel puţin asta am înţeles eu din interviu, reprezintă deruta domniei sale din punct de vedere doctrinar. Şi vorbea despre conservatorism. Nu cred că se gândeşte la apropierea de PPE, nu are cum. De altfel, doamna europarlamentar Renate Weber l-a contrazis foarte puternic în chestiunea aceasta şi domnia sa, doamna Weber, fiind luată prin surprindere de acest panseu interesant al domnului Antonescu”, a spus Ungureanu.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu publicat joi în ”El Mundo”, că partidul pe care îl conduce se simte bine în grupul liberal, însă privește cu interes la Partidul Popular European. (Detalii AICI)