Politică
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, din Piața Victoriei unde s-a aflat la un miting pentru susținerea lui Traian Băsescu, că dacă situația o va cere va candida la alegerile prezidențiale din 2014.
Acesta a adăugat că nu dorește să vorbească despre trădarea UNPR, care a votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu, spunând că nu dorește să comenteze despre toate patrupedele din România.
„Marele UNPR care până acum câteva luni țipa că apără stabilitatea țării, marele UNPR, nu-i nimic. Nu vreau să mai comentez, discutăm despre toate patrupedele din țara asta. Avem dreptul la altă țară, dacă se va impune, în 2014 mă veți avea candidat la președinție„, a spus MRU.