Mihai Răzvan Ungureanu: Comemorăm 1 an de zile de Guvernare USL, din care 10 luni s-a ocupat cu mize politice mici
Preşedintele partidului Forţa Civică, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marți, în cadrul emisiunii Aktualitatea B1, că România comemorează 1 an de zile de la începutul Guvernării USL, din cauza scandalului politic care a dominat în toată această perioadă.
„După ce 8 luni de zile s-au ocupat doar de scandal politic, după ce au pierdut toată jumătatea anului trecut pentru mize politice mici de pe urma cărora nu doar că n-au câștigat românii, dar mai au de plătit și factura lor, USL dă semne că începe să înțeleagă nevoile României. În acest moment, guvernarea USL e prinsă în cleștele unor probleme strategice pe care le-a evitat timp de aproape 10 luni, una dintre ele fiind chiar legea restituirii proprietăților furate de regimul comunist”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Liderul Forței Civice mai afirmă că guvernările USL sunt în continuare părți din programele Boc și Ungureanu, aceștia mai mult punând în aplicare măsuri propuse de fostul Executiv, decât să vină cu propuneri noi.
Ungureanu mai spune că în acest an de zile de guvernare USL, nu doar românii au avut de suferit, ci și opoziția, pe care o caracterizează foarte dezbinată și spunând că nu a „utilizat suficient” acest timp.
„Comemorăm un an de zile de când USL e la putere, același timp a trecut neutilizat suficietn și pentru opoziție, care e o sumă de insule ce nu vor să se unească într-un continent. O sumă de orgolii de partid care nu au încă maturitatea de a înțelege că numai unitatea poate să credibilizeze opoziția și să o facă aptă pentru guvernare în 2016. Avem o opoziție care nu e capabilă să ofere proiectul vizionar pe care USL însuși nu-l are”, adaugă Mihai Răzvan Ungureanu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf