Mihai Fifor: Congresul extraordinar al PSD a demonstrat forţa partidului
Mihai Fifor, vicepreşedinte PSD pentru Regiunea Vest, a declarat că „forţa, maturitatea politică, unitatea, spiritul profund democratic şi european al celui mai important partid politic din România” au fost demonstrate la congresul extraordinar al PSD.
„Am avut ieri onoarea de a fi ales vicepreşedinte pentru Regiunea Vest, alături de colega şi prietena mea, doamna deputat Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni. Vreau să mulţumesc preşedintelui PSD, domnul Liviu Dragnea, pentru încrederea acordată încă o dată şi pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o de a face parte din aceasta minunată echipă pe care o conduce. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc colegilor mei de la Arad, în special domnului deputat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, pentru susţinere şi încredere. Nu e puţin lucru să ai şansa să faci parte dintr-o familie cum este PSD Arad şi pentru asta sunt recunoscător. Suntem cea mai bună echipă şi am demonstrat că PSD Arad are o singură agendă – agenda cetăţeanului. Avem obiective mari de atins împreună şi trebuie să luptăm în continuare pentru arădeni, oriunde s-ar afla ei”, a scris Fifor pe pagina sa de Facebook.