Mihai Costea a fost exclus din lotul Stelei: Află motivul

Publicat: 17 07. 2013, 19:23
Foto: evz.ro

Atacantul Mihai Costea a fost exclus din lotul Stelei, după ce a refuzat să respecte programul echipei, fiind nemulţumit că nu a fost convocat pentru meciul cu Vardar Skopje, a anunțat miercuri antrenorul Laurențiu Reghecampf.

„Mihai Costea nu a coborât la masă aseară şi am hotărât să îl trimitem la echipa a doua, chiar dacă noi nu avem aşa ceva. Pentru mine, el nu mai contează la echipa asta. Din ce am discutat eu astăzi cu el, era supărat pentru faptul că nu a fost introdus în lot. Este normal să fi supărat, dar nu este normal să nu vii la programul echipei”, a declarat Reghecampf, la DigiSport.

Steaua Bucureşti a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0, echipa macedoneană Vardar Skopje, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.