Declarație deplasată a primarului din Iași. Mihai Chirica a declarat că Liviu Dragnea și apropiații săi ”au făcut mai mult rău României decât au făcut toți homosexualii din Europa”.
Cât despre referendumul de pe 6 – 7 octombrie, Chirica a spus că acesta trebuie susținut pentru că ”normalitatea nu trebuie pusă la îndoială niciodată”.
”Lucrurile care se observă şi care au atras atenţie, nu numai mie, este faptul că mai mult rău au făcut României în ultima perioadă Dragnea şi ai lui, decât au făcut toţi homosexualii din Europa, în sensul capitalului de imagine negativă pe care această ţară l-a acumulat, iar părerea mea, şi să spunem frica mea cea mai mare, nu este legată de faptul că acest referendum trebuie făcut şi susţinut, pentru că normalitatea nu trebuie pusă la îndoială niciodată (…) ar fi păcat pentru această stare de normalitate să asistăm la încălecarea ei din punct de vedere politic de vreun cetăţean certat cu legea sau cetăţeni politici în general”, a declarat primarul Chirica, citat de Ziarul de Iași.
Chirica a mai spus despre referendum că nu trebuie ”călărit politic” de oameni certați cu legea: ”Susţinem normalitatea acestui demers şi trebuie făcut, şi trebuie să ne debranşăm, oarecum, de la tot felul de gânduri care pătrund în mintea multora, dar cu siguranţă nu trebuie să acceptăm ca acest concept să fie călărit politic de oameni care în momentul de faţă sunt certaţi cu legea, în principal, şi care nu fac decât rău României”.