Teodor Meleșcanu îi dă replica șefului de partid: „Aduceţi-vă aminte că domnul Tăriceanu a fost propus de către grupul PSD şi ales preşedintele Senatului”

Teodor Meleșcanu îi dă replica șefului de partid: Aduceţi-vă aminte că domnul Tăriceanu a fost propus de către grupul PSD şi ales preşedintele Senatului
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Scandal în interiorul ALDE cu ocazia alegerii unui nou președintele al Senatului după demisia lui Tăriceanu! Dacă liderul ALDE a acuzat că Meleșcanu nu poate candida pentrua ceastă funcție decât dacă demisionează din partid, fostul ministru de Externe a replicat și i-a transmis lui Tăriceanu că a ajuns în această funcție exact cu sprijinul PSD precum este și cazul lui.

„Nu e vorba de nicio afiliere, aduceţi-vă doar aminte că domnul Tăriceanu a fost propus de către grupul PSD şi ales preşedintele Senatului, în 2016, şi vă rog să vă aduceţi de asemenea aminte că, atunci când şi-a dat demisia domnul Antonescu, domnul Tăriceanu a fost propus de către PSD, dânsul fiind la liberali, şi a ocupat funcţia de preşedinte al Senatului”, a spus marţi Meleşcanu, la Senat, întrebat dacă un grup parlamentar, ALDE, poate avea doi candidaţi şi dacă se va afilia grupului PSD.

Meleşcanu a menţionat că nu a mai vorbit despre candidatura sa la şefia Senatului cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi că rămâne candidat susţinut de PSD.

Întrebat dacă îşi asumă excluderea din ALDE mergând mai departe cu candidatura susţinută de PSD, Meleşcanu a spus: „Să vedem ce se întâmplă în sală, care va fi rezultatul votului”.

Dacă Meleșcanu este candidatul propus de PSD, ALDE a decis să îl susțină pe senatorul Ion Popa. De asemenea, și Alina Gorghiu candidează cu sprijinul opoziției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`