Vicepreședintele ALDE, Teodor Meleșcanu, susține că nu a fost consultat cu privire la susținerea de către partid a candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale, deși ocupă o funcție de conducere în formațiunea politică.
„Sunt mai multe mișcări care într-adevăr au creat o stare de preocupare la nivelul ALDE. Într-un partid care este foarte disciplinat și bine structurat deciziile sunt promovate de lideri și acceptate în mare măsură de membri. Marea majoritate, propunându-se ieșirea de la guvernare au acceptat. Ăsta a fost primul pas. Lucrurile care au urmat au fost diferite. Eu sunt membru al ALDE și doresc să rămân membru al ALDE. Pentru noi, punctul cheie după insuccesul de la alegerile pentru Parlamentul European punctul forte era candidatura la președinție a domnului Popescu Tăriceanu. Ne oferea posibilitatea să facem o campanie foarte bună, toată lumea să se implice. Din păcate, s-a ajuns la o altă soluție, susținerea unui candidat indepedent, domnul Mircea Diaconu”, a declarat Teodor Meleșcanu, la Digi24.
IMAGINI BOMBĂ CU O VEDETĂ DIN ROMÂNIA! BĂRBAȚII AU RĂMAS ȘOCAȚII CÂND AU VĂZUT-O GOALĂ
Întrebat cum s-a ajuns totuși la susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu, Meleșcanu a răspuns: ”E o întrebare excelentă, pentru că nimeni nu știe cum s-a ajuns și nimeni nu a discutat în forurile partidului despre această temă. Sunt vicepreședinte al ALDE și am aflat întâmplător, într-o discuție care nu îmi era destinată mie și am făcut ochii foarte mari. Atunci am aflat de această decizie. Sigur, ulterior ea a fost ratificată, pentru că lucrurile nu aveau cum să se mai întoarcă înapoi”.
LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! OANA LIS A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT! ‘VĂ ANUNȚ CU DURERE ÎN SUFLET…’