Teodor Meleșcanu, după decizia CCR: „Mă voi conforma și voi demisiona de la șefia Senatului”

Publicat: 22 01. 2020, 13:44
FOTO: Inquam Photos

Teodor Meleșcanu a avut miercuri o primă reacție după ce Curtea Constituțională a stabilit că numirea sa în fruntea Senatului a fost una ilegală. Acesta a arătat că se va conforma deciziei și va demisiona imediat ce vede anunțul oficial și motivarea deciziei.

„Aștept decizia oficială și motivarea judecătorilor. O decizie CCR se aplică și cel mai probabil mă voi conforma și voi demisiona de la șefia Senatului”. a declarat Teodor Meleșcanu pentru HotNews.

Reamintim că Curtea Constituțională a decis că procedura prin care Teodor Meleșcanu a fost ales în funcția de președinte al Senatului a fost nelegală, conform unor surse din ședința CCR de miercuri.

Astfel, judecătorii au admis sesizarea de neconstituționalitate a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.

Mai exact, CCR a decis că legea a fost încălcată prin susținerea și propunerea la șefia Senatului de către PSD a unui politician care făcea parte din grupul ALDE.