Medicii decid dacă Adrian Năstase va fi transferat în Spitalul Penitenciarului Rahova: Poliția vrea raport scris
UPDATE 11:10: Raportul scris al comisiei medicale va fi făcut public la ora 12:00.
Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală vor decide luni dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în Spitalul Penitenciarului Rahova. Această decizie va fi luată la solicitarea Poliţiei. Comisia de evaluare este formată dintr-o echipă complexă de medici, inclusiv cei care l-a operat pe fostul premier.
Managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei, a declarat, luni, că echipa medicală trebuie să prezinte un raport scris până la ora 10.00, solicitarea Poliţiei fiind înregistrată la 8.00.
„Am înregistrat documentul Poliţiei Capitalei la ora 8.00, imediat ce s-a deschis Registratura. Am cerut echipei medicale ca până la ora 10.00 să prezinte un raport scris”, a declarat pentru Mediafax managerul unităţii sanitare.
Avocaţii lui Adrian Năstase au depus vineri, la Tribunalul Bucureşti, o contestaţie la decizia Înaltei Curţi de Casație și Justiție de executare a pedepsei de doi ani de închisoare. Apărătorii fostului premier susţin că faptele din dosarul Trofeul Calităţii s-au prescris din 10 iunie, luând în calcul şi perioada în care dosarul a stat la Curtea Constituţională. Pe de altă parte, instanţa a considerat că dosarul se prescrie abia în aprilie 2013.
Poliţiştii însă afirmă că procedura de executare a mandatului, în cazul lui Adrian Năstase, nu a fost dusă la îndeplinire.
„(…) Deoarece, conform Codului de Procedura Penala, nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare oi persoana men?ionata în mandatul de executare nu a fost încarcerata într-un loc de deten?ie sau într-un penitenciar, se considera ca procedura de executare a mandatului nu a fost încheiata oi sunt continuate demersurile pentru punerea sa în aplicare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Ministrul Rus îşi schimbă declaraţiile
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, care joi declara în exclusivitate pentru B1 TV că Adrian Nastase are statut de deţinut, şi-a nuanţat acum afirmaţiile.
„Am spus că de vreme ce s-a dat mandatul totul poate fi asimilat că s-au încheiat procedurile și că Năstase e în prima zi de detenție. A doua zi, pentru a nu greși și cu fapta ci doar cu vorba ne-am adresat Tribunalului să întrebăm ce consideră dânșii. Astfel, dat fiind faptul că nu s-au finalizat procedurile, el nu este în detenție. De aceea în primă fază am avut pază și la salon și în secția respectivă. A doua zi dupa ce ni s-a comunicat, am retras paza de la salon pentru că nu era deținut”, a declarat Ioan Rus la Realitatea TV.
Între timp, fostul premier ar putea fi transferat la Penintenciarul Rahova. Poliţia Capitalei a trimis o scrisoare medicilor de la Spitalul Floreasca în care sunt cerute detalii despre starea de sănătate a fostului premier. O comisie medicală va stabili dacă Adrian Năstase poate fi transferat.
Avocaţii lui Năstase nu au nicio informaţie cu privire la decizia organelor de executare penală. Potrivit lui Lucian Bolcaş, „acest transfer ar fi o dramă pentru el”.
Fostul premier Adrian Năstase a fost operat în urmă cu patru zile, după ce a încercat să se sinucidă. Medicii care l-au îngrijit au spus ca intervenția a fost una reușită și că leziunile rezultate în urma împușcării sunt superficiale. Ei s-au arătat mai îngrijorați de faptul că Adrian Năstase este cardiac și diabetic, afecțiuni care se pot complica. În plus, ei au mai precizat că politicianul se află sub tratament psihiatric.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf