Andreea Chiţu a cucerit, joi, medalia de argint la categoria 52 de kilograme, la Campionatul European de judo de la Budapesta, fiind învinsă, în finală, de rusoaica Natalia Kuziutina, informează Mediafax.
Campioana europeană en-titre, Andreea Chiţu, a obţinut o victorie facilă în primul meci din grupa C, la categoria 52 de kilograme, cu italianca Elena Moretti şi a trecut apoi, la fel de uşor, de Gili Cohen (Israel), câştigând grupa şi calificându-se în semifinale.
În finală, sportiva antrenată de Florin Bercean a întâlnit-o pe rusoaica Natalia Kuziutina, aceeaşi adversară din finala CE din 2012, dar a fost învinsă prin wazari şi a fost nevoită să se mulţumească cu medalia de argint.
Medaliile de bronz ale categoriei 52 de kilograme au revenit sportivelor Majlinda Kelmendi (Kosovo) şi Laura Gomez (Spania).