Ședință cu scântei, miercuri, la PSD. Șerban Nicolae a fost mazilit, fiind acuzat că acuzat că a acţionat singur atunci când a introdus amendamentele şi a votat graţierea faptelor de corupţie.
Acesta a fost înlocuit de la șefia Comisiei juridice și de la conducerea grupului PSD de la Senat. (Detalii AICI)
Potrivit unor surse politice, sancționarea lui Nicolae este cerută de o grupare din PSD care se arată în favoarea unei coabitări cu sistemul, scrie Dcnews.
Pe de altă parte, senatorul este susținut de filiale importante ale PSD, dar și de electoratul social-democrat. De asemenea, Olguța Vasilescu și Codrin Ștefănescu s-ar fi opus sancționării lui Șerban Nicolae.
În aceste condiții, situația este una foarte dificilă pentru Liviu Dragnea.
“În acest moment liderul PSD este prins la mijloc. Pe de-o parte nu poate susține amendamentele la legea grațierii, pentru că nu poate risca noi acțiuni de protest și presiune externă. Pe de altă parte, o mulțime de membri importanți ai PSD sunt de partea lui Șerban Nicolae. O eventuală acțiune împotriva lui Nicolae ar însemna un nou pas înapoi la presiunea străzii”, arată sursa citată.