Martin Schulz, despre cazul senatorului incompatibil Mircea Diaconu: Este dificil să comentez. În mod normal, decizia instanței trebuie respectată

Publicat: 31 10. 2012, 12:45

Președintele PE, Martin Schulz, a evitat să comenteze pe marginea subiectului revocării din funcția a senatorului PNL Mircea Diaconu, precizând că nu are cunoștințe despre acest caz și nu știe de ce Senatul a respins revocarea sa, deși a fost găsit incompatibil de ANI.

Întrebat miercuri, în cadrul unei conferințe susținute alături de președintele Traian Băsescu, dacă a discutat în Parlament despre respingerea revocării din funcție a lui Diaconu, președintele PE a răspuns: „Este dificil să fac un comentariu. Nu am cunoștințe despre acest caz. În mod normal decizia instanței trebuie respectată, dar nu știu motivele pentru care senatorii au respins revocarea sa”.

La rândul său, Traian Băsescu a refuzat să comenteze pe marginea subiectului.

„Nu comentez, după cum știti de multă vreme”, a spus președintele.

Plenul Senatului a respins, marți, posibilitatea încetarii mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agentiei Nationale de Integritate, se află în stare de incompatibilitate.

Martin Schulz, despre cazul Mircea Diaconu: Nu pot să comentez

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_25039').select();" id="embed_text_25039" />