Marko Bela, la Târgu Mureș: Transilvania este proprietatea tuturor, maghiarii nu sunt chiriași
Vicepremierul Marko Bela a declarat, joi, la Târgu Mureș, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că Transilvania este proprietatea tuturor, iar românii și maghiarii trebuie să aibă aceleași drepturi, inclusiv în ceea ce privește învățământul, potrivit Mediafax.
Acesta a adăugat că maghiarii nu sunt chiriași în municipiul Târgu Mureș.
„Astăzi, mai trebuie să luptăm pentru învăţământ în limba maternă. Să avem şcolile noastre, să avem secţii maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie, pentru ca medicul să poată vorbi în limba maghiară cu pacientul. Unii au obosit să lupte, iar alţii au zis că nu mai are rost să luptăm. Mesajul nostru, al celor care am ales să rămânem aici, să trăim şi să muncim aici, al celor care mai avem credinţă este că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre. Nu pot să ne facă să tăcem, nu suntem chiriaşi în oraşul nostru„, a spus Marko Bela.
Marko Bela a mai spus că nicio comunitate nu este privată de anumite drepturi atunci când acestea sunt acordardate și maghiarilor.
„În Târgu Mureş, bineînţeles că mă refer în acest moment şi la problema Universităţii de Medicină şi Farmacie. Dacă maghiarii vor reuşi să aibă propriile structuri de decizie în cadrul universităţii, acest lucru nu sărăceşte românii care lucrează sau învaţă la aceeaşi universitate, dimpotrivă„, a încheiat vicepremierul.