Mark Zuckerberg se pregătește pentru apocalipsă. Fondatorul Facebook investește 100 milioane de dolari într-un buncăr ultramodern

Publicat: 17 12. 2023, 08:22
Actualizat: 17 12. 2023, 08:26
Mark Zuckerberg, Meta/Facebook

Mark Zuckerberg pare să se pregătească pentru un scenariu apocaliptic. Fondatorul Facebook construiește un complex ultramodern în Hawaii, evaluat la 100 de milioane de dolari, potrivit wired.com.

Complexul va fi dotat cu o serie de facilități de excepție, inclusiv un buncăr subteran, o trapă de evacuare și o ușă „rezistentă la explozie”. Acesta nu este doar un loc de locuit, ci o adevărată fortăreață personală.

Cu o suprafață impresionantă, proiectul include cel puțin 30 de dormitoare și 30 de băi. Mark Zuckerberg investește nu doar în spațiu, ci și în independența complexului său. Așezământul de peste 5.000 de metri pătrați va avea surse de producere a energiei, a hranei și de aprovizionare cu apă.

O rețea complexă de 10 căsuțe construite în copaci va fi interconectată printr-un sistem de poduri de frânghie. Această soluție ingenioasă va permite oaspeților să se deplaseze între ele fără a părăsi în mod direct terenul complexului. În plus, există planuri pentru două conace conectate printr-un tunel, asigurând un acces sigur și discret.

Detaliile inedite ale proiectului includ „uși oarbe” în bibliotecă, concepute pentru a se integra perfect cu aspectul pereților. Aceste soluții de design arată că Zuckerberg acordă atenție nu doar securității, ci și esteticii.

Zuckerberg nu este singurul lider din tehnologie care se pregătește pentru evenimente apocaliptice. Alți miliardari, precum Sam Altman (CEO OpenAI), Steve Huffman (CEO Reddit) și Reid Hoffman (cofondator LinkedIn), au luat măsuri similare pentru a-și asigura supraviețuirea în fața unui posibil dezastru.

Reid Hoffman, cofondatorul LinkedIn, a dezvăluit că peste jumătate dintre miliardarii din Silicon Valley au investit în diverse forme de „asigurare de apocalipsă”, printre care se numără și buncăre subterane.