Marius Pașcan, vicepreședinte PMP, a criticat sâmbătă sera în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin decizia Guvernului de a plăti 2 milioane de euro experților de la Banca Mondială pentru un raport despre pensii, în condițiile în care se cunoaște deja situația inechităților pe baza datelor pe care guvernanții le au:
„Noi știm de fapt cum stăm, știm cât se alocă din PIB, știm ce povară este pentru bugetul de stat. Ba mai mult, noi trimitem datele la Banca Mondială, așa cum am făcut-o și anterior. Noi trimitem toate datele și Banca Mondială trage concluziile, la care mai plătim și vreo 2 milioane de euro pentru acest studiu de caz ca să ne spună ceea ce știm deja și cu datele noastre. Vă dați seama ce cinism? Ca să mai câștige timp”.
Potrivit lui Marius Pașcan, prin pensiile speciale s-au impus privilegii pentru cei care au guvernat:
„Aceste pensii speciale nu au apărut din neant, au fost măsuri prin care s-au impus privilegii pentru cei care au guvernat, au făcut parte din guvernări , către magistrați, către tot felul de servicii care s-au pensionat în jurul vârstei de 50 de ani și au revenit la stat. O clientelă politică dospită, crescută și care mai apoi au venit și și-au dat sporuri prin instanțele de judecată. Judecătorii s-au auto-motivat, s-au auto-premiat”.
Potrivit lui Marius Pașcan, președintele trebuie să îi cheme pe magistrați la aceeași masă cu guvernanții și să încerce să ajungă la un consens.