Marius Budăi: Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi solicitările lor sunt legitime, dar trebuie să găsim acel echilibru în care să ne gândim şi la copii (VIDEO)

Marius Budăi: Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi solicitările lor sunt legitime, dar trebuie să găsim acel echilibru în care să ne gândim şi la copii (VIDEO)

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat miercuri seară, la finalul negocierilor cu sindicaliștii din Educație, că e nevoie de un echilibru în care să se țină cont și de interesele copiilor.

Amintim că, după negocieri, Marian Neacșu (PSD), secretarul general al Guvernului, a declarat că ei au propus „un card pentru cariera profesională” constând în 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic ar fi de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie. Neacșu a insistat că nu poate fi vorba de creșteri salariale și de sporuri.

De cealaltă parte, liderii de sindicate au spus că majoritatea mesajelor pe care le primesc sunt de respingere a ofertei Guvernului, dar se vor consulta cu toți colegii lor și vor joi un răspuns privind greva generală.

Budăi: Trebuie să găsim acel echilibru în care să ne gândim şi la copii

„Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi cu siguranţă că tot ce au spus şi noi am spus de la început că solicitările dumnealor sunt legitime, dar trebuie să găsim acel echilibru de care a vorbit şi doamna ministru (Ligia Deca), în care să ne gândim şi la copii. Dar, bineînţeles, şi la dascăli”, a declarat Marius Budăi.

Întrebat dacă sindicaliştii vor accepta oferta Guvernului și vor pune capăt grevei, acesta a răspuns: „Speranţa e mult mai mare decât la ultima întâlnire şi ştim că dialogul a fost constructiv şi asta e important”.

Ce a spus Budăi despre noua Lege a salarizării

Ministrul Muncii a declarat apoi că noua Lege a salarizării trebuie să rezolve revendicările sindicaliştilor din Educaţie.

El a precizat că a avut „în jur de vreo 10 întâlniri pe noua Lege a salarizării, până acum, doar cu sindicatele, doar cu Ministerul Educaţiei”.

„Trebuie să vedem, să fim extrem de obiectivi, de realişti, în ce măsură se pot realiza (revendicările sindicatelor), însă determinarea” există, a mai spus Ministrul Muncii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)