Marius Budăi, despre problema pensiilor speciale: Nu fac eu propuneri şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică deoarece ar însemna să mă ocup de tot Guvernul

Marius Budăi, despre problema pensiilor speciale: Nu fac eu propuneri şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică deoarece ar însemna să mă ocup de tot Guvernul
Foto: Guvernul României / Facebook

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat, marți, că problema pensiilor speciale poate fi rezolvată numai prin colaborarea dintre miniștrii care deţin portofolii în domenii în care există beneficiari de astfel de pensii.

Marius Budăi, despre pensiile speciale

Budăi a declarat, la Digi24, că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu (PNL), cel al Apărării, Vasile Dîncu (PSD), cel al Afacerilor Interne, Lucian Bode (PNL) și cel al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, fac parte dintr-un comitet care analizează problema pensiilor speciale.

„În primul rând, trebuie să conştientizăm că este un subiect care a fost extrem de utilizat din punct de vedere politic. Şi iresponsabil, spun eu. Soluţia este o reformă a întregului sistem public de pensii şi, când o vom avea, o punem pe masă şi o vom comunica”, a declarat Marius Budăi, potrivit News.ro.

Social-democratul a precizat că așteaptă propuneri pe această temă de la colegii săi miniștri: „Aştept cu nerăbdare propunerile miniştrilor de resort. Nu fac eu propuneri şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică, ar însemna să mă ocup de tot Guvernul. Eu mă ocup de Ministerul Muncii şi voi face propuneri şi avem o lege care are propuneri”.

Budăi a mai ținut să precizeze că în domeniile apărării şi ordinii publice „sunt pensii mici”.

Marius Budăi, supărări pe tema pensiilor. Vina, spune el, aparține USR

De când a preluat portofoliul Muncii, Marius Budăi a acuzat de mai multe ori USR și mai ales pe Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, că, din cauza lor, mai precis a faptului că au aceptat un plafon pentru pensii în PNRR de 9,4%, el nu poate majora pensiile.

Acesta a ținut să precizeze de mai multe ori că acest plafon include și pensiile de serviciu, așa-zisele pensii speciale.

Budăi a lansat acuzațiile mai ales la finele anului trecut, când era o discuție despre majorarea pensiilor de rând, dar și despre introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Ambele măsuri, aplicate simultan, ar fi dus la depășirea plafonului de 9,4% asumat de România.

Acesta a fost contextul în care Marius Budăi a atacat USR și mai ales pe fostul ministru Ghinea. În cele din urmă, guvernanții au decis să amâne cu încă un an aplicarea legii privind pensiile speciale ale aleșilor locali și să majoreze pensiile obișnuite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`