Mario Oprea (PNL): Oferirea de pensii speciale aleșilor locali este inoportună. Noi am susținut creșterea indemnizațiilor pentru aleșii locali, dar nu sub această modalitate

Mario Oprea (PNL): Oferirea de pensii speciale aleșilor locali este inoportună. Noi am susținut creșterea indemnizațiilor pentru aleșii locali, dar nu sub această modalitate
Foto: nouapresa.ro

Oferirea de pensii speciale aleșilor locali este inoportună, motiv pentru care PNL optează pentru creșterea acestor indemnizații printr-un act normativ cu caracter general, a susținut senatorul liberal Mario Oprea, potrivit Agerpres.

„Grupul PNL a considerat că această modalitate de oferire a acestei indemnizații aleșilor locali este inoportună, nu este cea mai potrivită metodă de a crește această indemnizație, prin pensii speciale. Din păcate, demersul nu a fost înțeles de cei care au votat pentru, un singur vot a fost împotrivă, al meu, eram secretar de ședință și trebuia să rămân în sală, dar au fost suficiente cele 86 de voturi pentru că depășeau numărul majorității senatorilor. Noi am susținut creșterea indemnizațiilor pentru aleșii locali, dar nu sub această modalitate. Este o chestiune cu care majoritatea cetățenilor nu este de acord. (…) Primarii PNL au înțeles foarte bine ce le-am propus — a crește aceste indemnizații printr-o lege generală și nu printr-o lege care să-i includă într-o categorie specială”, a susținut Oprea.

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege prin care aleșii locali primesc pensii speciale. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`