Un deputat cere modificări legislative împotriva abuzurilor asupra elevilor, după Simfonia lalelelor: Copiii noştri trebuie să scape de blestemul comunismului

Un deputat cere modificări legislative împotriva abuzurilor asupra elevilor, după Simfonia lalelelor: Copiii noştri trebuie să scape de blestemul comunismului
Foto: Captură Youtube / Recorder

Scandalul provocat vineri la „Simfonia Lalelelor”, când numeroşi copii au fost puşi să defileze, la Piteşti,în costume în culorile steagului României şi să pregătească diverse activităţi în faţa premierului Viorica Vasilica Dăncilă, vicepremierului Grațiela Gavrilescu și ministrului de Interne Carmen Dan, într-o manieră care aminteşte de propaganda neruşinată din anii comunismului, stârneşte reacţii tot mai dure.

Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație, Cercetare, Tineret și Sport a PNL, solicită noi prevederi legislative împotriva abuzurilor asupra elevilor, denunţând „spectacolul grotesc care anunță renașterea comunismului”.

„‘Simfonia lalelelor’ din Piteşti, parada prin care profesorii au ajuns să se pună la dispoziţia politicienilor, obligând-şi elevii să joace un spectacol ce seamănă foarte mult cu manifestările dedicate pe vremuri dictatorilor ceauşeşti, nu este o întâmplare, ci este o nouă manifestare prin care se anunţă renaşterea comunismului. Trendul este deja vizibil. Naţionalizare fondurilor de pensii, editura unică, pervertirea menirii dascălilor, toate sunt tresăriri ale răposatului comunism, care trage să reînvie sub grija conducerii măreţului partid PSDragnea.
Astăzi, când avem drepturi cetăţeneşti garantate şi control al politicului prin mecanisme civice şi instituţii imparţiale, astfel de spectacole, în care elevii ajung să stea în cap, la propriu şi la figurat, în faţa politicienilor pesedişti, trebuie taxate. Cel mai important rol îl au părinţii copiilor care au fost purtaţi pe bulevardele Piteştiului spre „gloria” doamnelor politiciene venite de la Bucureşti şi a domnilor politicieni locali de la PSD. Ei sunt primii care ar trebui să se revolte faţă de practicile Inspectoratului Şcolar şi ale conducerilor şcolilor în care învaţă copiii aduşi la „defilările” simfonice ale lalelelor de la Piteşti.
Probabil că mulţi dintre părinţii acestor copii au tăcut din teamă atunci când copiii lor au fost obligaţi să se dea în spectacol înaintea politicienilor pesedişti, nu au avut curajul şi nu s-au exprimat public împotriva folosirii copiilor în scopuri politice. Poate că e de înţeles, nu vor să-şi expună copiii unor repercusiuni nedorite, dar tăcerea profesorilor, cei care îşi expun profesia unei degradări morale şi civice acceptând să tacă în faţa abuzului politic, este cea mai gravă formă de corupţie simbolică pe care PSD o impune în şcoala românească.
Consider că este necesar un control mult mai strict al modului în care şcolile şi profesorii ajung să ne implice copiii în acţiuni care se pot dovedi extrem de dubioase, precum cea de la Piteşti. În calitate de coordonator al Comisiei de Educaţie a PNL, voi cere sprijinul tuturor parlamentarilor Partidului Naţional Liberal în identificarea celor mai potrivite modificări legislative, astfel încât măcar copiii noştri să scape de blestemul comunismului, care, culmea, dă semne de viaţă ori de câte ori Partidul Social Democrat acaparează puterea”, a transmis Marilen Gabriel Pirtea, prin intermediul unui comunicat de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)