Marian Vanghelie şi Adrian Severin, în lacrimi după demisia eurodeputatului din PSD

Marian Vanghelie şi Adrian Severin, în lacrimi după demisia eurodeputatului din PSD
Foto: B1 TV

Președintele PSD București, Marian Vanghelie și europarlamentarul Adrian Severin au izbucnit în lacrimi, luni, după ce Severin și-a anunțat demisia din partid. După un discurs critic la adresa presei şi a colegilor care l-au „judecat înainte de o anchetă”, Adrian Severin a ţinut să le mulţumească celor datorită cărora a ajuns în funcţiile unde se află astăzi. În acel moment, politicianului a început să îi tremure vocea, după care a părut că izbucneşte în lacrimi.

La finalul discursului susţinut de Adrian Severin, Marian Vanghelie a ţinut să mai facă o serie de precizări, izbucnind de asemenea în lacrimi.

“Vreau să îi mulţumesc lui Severin pentru ceea ce am reuşit să facem împreună şi pentru că am avut o discuţie (…) în care am vrut să luăm o decizie,  dar era foarte complicat, am luat o decizie de comun acord. (…) De altfel de aceea am şi vrut să nu se mai creadă că sunt jocuri, că sunt manevre… Era o decizie a partidului pe care noi aveam obligaţia politică să o ducem la îndeplinire, Victor Ponta a fost corect că a trimis-o către organizaţie”, a spus Marian Vanghelie.

Vezi AICI discursul susţinut de Adrian Severin

Severin şi Vanghelie, în lacrimi

Adrian Severin şi-a anunţat demisia, luni, din PSD, în ziua în care împlineşte 57 de ani, după circa o săptămână de la izbucnirea scandalului de corupţie în care este implicat. Mai mulţi colegi, precum şi liderul PSD i-au cerut demisia atât din partid cât şi din Parlamentul European, după o înregistrare compromiţătoare publicată de jurnaliştii de la Sunday Times.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)