Marian Vanghelie, pentru a doua oară în vizită la Washington
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie va pleca, pentru a doua oară, peste ocean, mai exact în Washington, SUA, pentru a participa la o conferinţă unde se vor discuta implementările politicilor pentru integrarea comunităţii rrome, relatează Evenimentul Zilei.
Invitaţia a fost lansată de instituţia American Israel Public Affairs Committee (A.I.P.A.C.) către Marian Vanghelie, care va vizita Statele Unite în perioada 21-26 mai.
Şi de această dată vizita lui Marian Vanghelie a fost organizată de către Cozmin Guşă, consultantul de imagine al vicpreşedintelui PSD şi totodată traducătorul de limbă engleză al primarului sectorului 5.
„Un alt scop principal este reprezentat de întâlniri cu mari companii americane, respectiv fonduri de investiţii guvernamentale, cărora le va fi prezentat proiectul eco-cartierului ANL Ghencea, care va fi realizat de către Primăria Sectorului 5, în colaborarea cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi cu Ministerul Apărării Naţionale”, arată comunicatul de presă al PSD Bucureşti.
În luna ianuarie Marian Vanghelie a fost într-o vizită oficială la Washington, la invitaţia vicepreşedintelului Fundaţiei pentru Democraţie din SUA, Richard W. Carlson.