Marian Vanghelie: Nu sunt prieten cu Ponta, dar iubesc PSD
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, la o reuniune electorală la care a participat şi preşedintele PSD, Victor Ponta, că nu este prieten cu acesta, dar iubeşte PSD şi că este mai important decât orice un preşedinte de stânga în România.
„Nu sunt prieten cu Victor Ponta, dar iubesc partidul şi cred că e mai important decât orice un preşedinte de stânga în România. Nu trebuie neapărat să ne înţelegem întotdeauna, dar trebuie să ne înţelegem în interesul dumneavostră (al social-democraţilor, n.r.) Şi cred că o să fie şi prietenul meu, dacă iese preşedinte”, a spus Vanghelie, potrivit Mediafax.
El a spus că îşi doreşte ca Victor Ponta să obţină în Bucureşti 45% din voturi în turul întâi al prezidenţialelor, adăugând că este sigur că în turul secund preşedintele PSD va obţine 55% în Capitală.