Marian Preda se retrage din fruntea Fundației Mișcarea Populară, acesta prezentându-și demisia marți dimineață, relatează B1 TV.
Preda era președintețe Fundației încă de la înființarea sa.
”Este o decizie pe undeva normală. Colegii mei știu și consider că rolul Fundației nu mai este așa de important în zona de dreapta. E mai bine ca eu să-mi reiau proiectele din mediul universitar. Voi sprijini proiectele anterioare continuate de noul președinte”, a declarat Marian Preda pentru ”Știrile B1”.
”Rolul Fundației nu mai este așa important pentru că Partidul Mișcarea Populară și-a luat soarta în propriile mâini”, a arătat el.
”Clasa politică nu poate fi schimbată din interior și sperăm să vină schimbarea din exterior”, a explicat Marian Preda.
”În data de 10.06.2014, mi-am depus, din motive personale, demisia din funcția de Președinte al Fundației Mișcarea Populară. Mă retrag din fruntea Fundației cu satisfacția că în cele 14 luni în care am condus-o, alături de membrii fondatori, de echipa tehnică, de coordonatorii județeni, de voluntari, de cei peste nouă mii de membri și cu sprijinul celui care a generat proiectul, dl. Președinte Traian Băsescu, am făcut din Fundația Mișcarea Populară o instituție cunoscută și respectată, un vector important al promovării valorilor, principiilor și soluțiilor de centru-dreapta în spatiul public din România”, se arată în comunicatul dat de Preda.
El mai precizează că, personal, așa cum a făcut înainte de a intra în acest proiect și pe parcursul lui, va continua să promoveze în societatea civilă principiile, valorile și soluțiile de centru-dreapta, meritul, munca, libertatea, adevărul, echitatea, interesul national, valorile euro-atlantice.
”Universitatea din București, în care lucrez de douăzeci de ani, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială pe care o conduc, sunt cel mai potrivit și sigur loc pentru a o face; prin cărțile și articolele pe care le amânasem o vreme, prin studenții, masteranzii și doctoranzii mei, prin proiectele și rapoartele de cercetare care să fundamenteze politici publice, voi continua să contribui la modernizarea și democratizarea societății românești. Prin activitatea din ultimul an am fost în preajma mediului politic, l-am privit cu ochi de sociolog de aproape dar fără să deschid ușa și să fac pasul în partea ”cealaltă”, peste gardul politicii”, mai arată Marian Preda.