Marian Preda: Emil Boc a fost un foarte bun premier şi ar putea fi un bun preşedinte

Marian Preda: Emil Boc a fost un foarte bun premier şi ar putea fi un bun preşedinte
Foto: hotnews.ro

Liderul Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a declarat că Emil Boc ar fi un candidat bun la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Totuşi, statutul partidului cu acelaşi nume spune clar că cel care se va lupta cu liberalul Crin Antonescu în cursa pentru Cotroceni trebuie să vină din rândul formaţiunii, după alegeri interne.

În plus, liderul interimar al Partidului Mişcarea Populară a declarat că formaţiunea pe care o conduce este din ce în ce mai puternică, iar la alegerile europarlamentare de anul viitor îşi propune să obţină ‘un scor cu două cifre’.

„Emil Boc a fost un foarte bun premier şi ar putea fi un bun preşedinte, dar acum partidul trebuie să se concentreze pe alegerile europarlamentare. Probabil dreapta îşi va desemna un candidat la prezidenţiale comun după europarlamentarele de anul viitor”, a spus Marian Preda.

 Un lucru este însă cert. Mişcarea Populară îşi va stabili candidatul pentru Cotroceni prin alegeri interne.

„Punctul 9 din statutul partidului nsotru spune foarte clar că candidatul pentru prezidenţiale şi nu numai, îl aleg membrii partidului Mişcarea Poplară. Să ajungem al europarlamentare, să vedem fiecare ce scor obţine şi cu siguranţă că candidatul cu şansele cele mai bune va fi şi candidatul Mişcării Populare, dar trebuie să fie membru”, a spus Eugen Tomac. Numele lui Emil Boc a fost vehiculat şi în PDL pentru alegerile prezidenţiale.

„Candidatul PDL nu poate ajunge la Cotroceni fără a fi girat de Traian Băsescu. Cel care îndeplineşte cel mai bine toate aceste criterii este Emil Boc. Personal, aş susţine orice candidat al dreptei unite, pe un proiect comun cu Traian Băsescu Candidatul trebuie să fie cel care poate mobiliza cel mai bine electoratul, dar şi PDL. Iar aceasta o pot face cei care au mai dus bătălii electorale din interiorul şi pentru PDL şi, dacă le-au mai câştigat, cu atât mai bine”, a declarat recent Elena Udrea.

Săptămâna viitoare, în partidul condus de Vasile Blaga încep înscrierile în cursa internă pentru candidatul la Preşedinţie.

Într-o emisiune transmisă de postul B1 TV, preşedintele Traian Băsescu a apreciat că Emil Boc are mai multe şanse decât Mihai Răzvan Ungureanu la prezidenţiale pentru că a trecut ţara prin criză, în perioada în care a fost premier.

Mișcarea Populară îl vede pe Emil Boc la Cotroceni

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`