Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a fost întrebat vineri dacă preşedintele Klaus Iohannis se face vinovat de înaltă trădare şi dacă în partid s-a discutat varianta suspendării şefului statului.
„Eu cred că domnul Iohannis se poate face vinovat de înaltă trădare în egală măsură în care se poate face vinovată şi doamna Viorica Dăncilă. Deci este exclus”, a declarat Neacşu, la Neptun, întrebat dacă punerea preşedintelui sub acuzare pentru înaltă trădare ar fi o variantă de lucru în PSD, potrivit Agerpres.
El a reafirmat că nu s-a discutat în mod oficial, în cadrul PSD, despre suspendarea din funcţie a lui Klaus Iohannis, iar toate opiniile în acest sens sunt unele izolate, nediscutate în forurile de conducere.
„Nu am ştiinţă despre aşa ceva şi nu cred că se va întâmpla (suspendarea preşedintelui – n.r.). Nu, nu am discutat acest subiect în partid, nici la nivelul conducerii superioare, nici la nivelul CExN al PSD. (…) Sunt pur şi simplu nişte opinii individuale. Ele nu au fost discutate şi în cadrul oficial în partid o asemenea variantă”, a precizat el.
„Îmi voi exprima opinia în faţa colegilor în primul rând, ca secretar general al partidului. Dacă eram simplu membru, probabil că v-aş fi satisfăcut curiozitatea”, a spus Neacşu, întrebat dacă este adeptul unei suspendări a şefului statului.
Totodată, întrebat dacă el crede că este necesară o astfel de sancţionare a preşedintelui Iohannis în cazul în care întârzie să ia o decizie cu privire la Laura Codruţa Kovesi, Neacşu a precizat că îşi va exprima mai întâi părerea în faţa colegilor din partid şi de-abia apoi o va face publică.