Marian Daragiu: La prezidențiale, miza o văd la jucătorii mici, pentru că ei vor face diferența în turul 2 / În România, de multă vreme eu nu mai văd o politică exclusiv de stânga sau de dreapta (VIDEO)
Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și vicepreședinte al Partidei Romilor Pro-Europa, a declarat joi, pentru B1 TV, că nu ar fi deloc de mirare ca Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL) să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale, date fiind partidele mari care sunt în spatele lor. Iar în turul al doilea, a precizat Daragiu, diferența o vor face candidații mici, care s-au oprit în turul 1. Ei vor face diferența, căci vor înclina balanța de partea unuia sau a celuilalt dintre candidații din finală.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Cum vede Marian Daragiu alegerile prezidențiale
„În oricare sondaje ne uităm, elementul comun e dl Ciolacu, pe care-l vedem așezat pe primul loc. Oriare ar fi sondajele, PSD e acolo. Nu e deloc de mirare și eu pot să înțeleg foarte bine că cele două partide prin politica de cadre, exact prin această armată de oameni loiali partidelor mari, PSD și PNL… e firesc să-i vezi pe cei doi în turul 2 al alegerilor.
Cred că miza cea mare în turul 1 e cum vor juca și care sunt procentele pe care le vor câștiga ceilalți contracandidați, pentru că negocierile vor fi foarte dure. Negocieri pentru a câștiga sprijinul politic pentru turul 2.
În România, de multă vreme eu nu mai văd o politică exclusiv de stânga sau de dreapta. La comunitățile de romi, de exemplu, nu te poți duce numai cu politici de stânga pe care le avem foarte bine în zona PSD, fără să gândesc într-o perspectivă economică. Și atunci e foarte bine pentru cei pe care eu îi reprezint, când vii cu o politică de sprijin social, să ai și acele măsuri prin care să capeți independența economică, și aici avem și măsurile care vin din zona liberală.
Dar, încă o dată, miza o văd la jucătorii mici, pentru că ei vor face diferența în turul 2”, a declarat subsecretarul de stat Marian Daragiu, pentru B1 TV.