Marian Daragiu, despre măsurile fiscale: Trebuie văzute și din perspectiva solidarității. Statul va avea bani pentru a sprijini inclusiv categoriile dezavantajate (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2023, 22:48

Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și vicepreședinte al Partidei Romilor Pro-Europa, a declarat marți, pentru B1 TV, că noile măsuri fiscale gândite de Guvern trebuie privite și prin prisma echității și solidarității, căci cei care au acumulat averi plătesc mai mult la stat, iar statul, din acești bani, poate ajuta categoriile dezavantajate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Marian Daragiu (Partida Romilor), despre noile măsuri fiscale

„Vreau să vedem și perspectiva echității, a solidarității. Am vorbit până acum despre impozitarea unor imobile la valori foarte mari. E firesc să ai o obligativitate în plus acolo unde, corelat cu acei 70% impozit… practic nu impozit, preluarea acestor bani de către stat acolo unde persoana nu poate să facă dovada prin veniturile proprii că a acumulat niște averi.

Mi se pare că sunt niște măsuri bărbătești, serioase pe care le așteptăm de foarte multă vreme.

Am acuzat de-a lungul anilor că Guvernul nu ia măsuri cu privire la recuperarea unor creanțe, a unor bani, că ar trebui aduși bani înapoi de la cei care au fraudat. Guvernul spune acum ”avem un deficit bugetar pe care trebuie să-l corectăm, nu trebuie să pierdem banii europeni, ci să intrăm în aceste criterii pe are ni le-am impus”.

Faptul că căutăm aceste resurse pentru a aduce la bugetul statului cred că e de salutat. E foarte bine că încercăm ca țară să fim solidari și să vedem de unde putem strânge acești bani pentru a nu ajunge în incapacitatea de a accesa banii europeni.

În noile Legi ale Educației sunt mai nou aduse în discuție ca obligativitate materii care privesc educația antreprenorială, financiară, că e o problemă a noastră ca societate. Trebuie să înțelegem că fiscalitatea trebuie învățată încă de pe băncile școlilor.

Lucrez foarte mult în comunitățile de romi din partea Partidului Romilor Pro Europa. Suntem în contact cu comunitățile de romi, cunosc mulți antreprenori și sunt mândri și au o stimă dw sine crescută când adună mai mult, când au vânzări. când pot să plătească impozite către stat că înseamnă că au și venituri mai mari.

Mi se pare firească această echitate pentru că nu face altceva decât, dintr-o perspectivă a solidarității, să putem să sprijinim inclusiv categoriile dezavantajate”, a declarat Marian Daragiu, pentru B1 TV.