Marian Daragiu: Avem comunități de romi izolate, fără curent și fără apă potabilă. Mai bine am vorbi despre asta și am găsi soluții, în loc să discutăm despre candidații la prezidențiale (VIDEO)

Publicat: 09 05. 2024, 22:58

Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și vicepreședinte al Partidei Romilor Pro-Europa, a declarat joi, pentru B1 TV, că politicienii ar trebui să se concentreze mai mult pe proiectele lor pentru comunități și mai puțin pe dezbaterile despre prezidențiale, deoarece oamenii sunt interesați de nevoile lor directe, nu de alegerile din septembrie. Daragiu a dat exemplul unor comunități de romi la care nici n-a ajuns curentul și apa potabilă, prin urmare acestea sunt grijile lor.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Daragiu: Ar trebui să discutăm despre cum putem să îmbunătățim nivelul de trai al cetățeanului de rând

„Pentru cetățean alegerile locale sunt cel mai aproape de ce-i interesează. Ei resimt problemele mai degrabă în relația cu administrația locală. Sigur, faptul că s-a luat hora înainte de către unul sau alt partid face parte din jocul campaniei și al dorinței de a fi în prim plan, dar cred că cetățeanul român e mai degrabă preocupat de ce se întâmplă în 9 iunie și mesajul ar trebui să curgă în această direcție, ce se poate face pentru comunitate, cum putem să îmbunătățim nivelul de trai al cetățeanului de rând.

Cred că planurile făcute acum, neavând rezultatul alegerilor locale din 9 iunie, sunt premature și ușor riscante”, a declarat Marian Daragiu.
Acesta a afirmat apoi că, din discuțiile cel puțin de până acum, „e puțin probabil să avem un candidat comun” din partea PSD și PNL la prezidențiale.

Marian Daragiu atrage atenția că încă există comunități de romi izolate

„Fiind aici din partea Partidei Romilor, nu am cum să nu aduc în discuție faptul că avem comunități de romi izolate, marginale, cu sute de mii de cetățeni care, indiferent de culoare politică a instituțiilor care conduc acele comunități, situația e una deloc roz. Care sunt mesajele și cum privesc acești romi, la care poate nici n-a ajuns drumul, apa potabilă sau curentul, aceste mesaje? Că se uită la culoarea politică a comunității și nici nu mai văd dacă e galben, roșu sau altă culoare, ei știu că acolo e nevoie de oameni și omul sfințește locul”, a mai declarat Marian Daragiu, pentru B1 TV.