Grapini, supărată foc după publicarea Raportului MCV. „Un atac la statul independent şi suveran!”
Maria Grapini consideră că Raportul MCV este unul politic și greșit deoarece nimeni nu poate spune că statul de drept funcţionează mai bine în Bulgaria decât în România, informează Agerpres.
„Vedeţi, diferenţa între România şi Bulgaria în acest raport este făcută doar de poziţia politică. Bulgaria este condusă de un guvern de dreapta. Ştim bine că primul grup din Parlamentul European ca mărime şi ca influenţă este grupul Popularilor. Popularii totdeauna, am constatat şi în mandatul trecut, îşi apără foarte tare guvernele de dreapta, ceea ce nu se întâmplă cu grupul social-democrat de aici din Parlament. Adică nu să apere fără argumente, nu să spună lucruri inexacte, ci să ridice problema cu argumente pe care noi ca ţară să le dăm.
Nu poate nimeni să spună că, de la criminalitate, până la corupţie, într-un singur cuvânt funcţionarea statului de drept, ar fi mai bună Bulgaria decât România. Suntem aproape, putem merge toţi în Bulgaria, putem vedea, vedem ce li se întâmplă turiştilor, sunt lucruri de mare risc să pui într-un raport lucruri atât de discrepanțe privind două state care sunt şi vecine. Şi cetăţenii de pe stradă cunosc situaţia din cele două state”, a declarat Maria Grapini.
Europarlamentarul PSD a mai susținut că i se pare „absolut halucinant” că în raport este criticată o decizie a Curţii Constituţionale: „După mine asta este un atac la statul independent şi suveran”.