Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproximativ 10,3 milioane de euro, a fost câştigat la tragerile organizate de Loteria Română, dumincă, în prima zi de Paşte, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Arad, cu 26,5 lei.
Numerele extrase la tragerea principală la Loto 6/49 au fost 36, 34, 5, 9, 6 şi 3, iar cele de la tragerea suplimentară au fost 40, 8, 39, 26, 15 şi 7. Numărul Noroc Plus a fost 741612.
Acesta este cel de-al treilea mare premiu din istoria Loteriei Române, anunţă compania.
Jucătorul norocos a reuşit să ghicească cele şase numere, reuşind să câştige fabuloasa sumă, la tragerea suplimentară.
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 2-38 din Arad şi a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de doar 26,5 lei, potrivit Loteriei Române.
Norocosul câştigător a obţinut şi la tragerea principală un câştig de categoria a III-a, în valoare de 221,67 lei. Prin urmare, suma totală câştigată este de 41.997.311,42 lei.
Cu acelaşi bilet s-a participat atât la tragerea principală cât şi la tragerea suplimentară Loto 6/49.
Loteria Română anunţă faptul că la tragerea principală Loto 6/49, la categoria I, nu s-a înregistrat niciun câştig, astfel ca suma de 39.548.585,73 lei a fost reportată pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară. Totodată, reamintim faptul că Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I al celei de-a doua trageri cu suma de 500.000 lei.
Numărul total de premii atribuite la cele două trageri Loto 6/49 este de peste 100.000 de câştiguri.
Au rămas în joc reporturi atractive la categoriile I ale jocurilor Joker, Noroc Plus, Super Noroc precum şi la categoriile I, N+3 şi N-3 ale jocului Noroc.
Loteria Română a organizat, duminică, Tragerile Speciale ale Sărbătorilor de Paşti. Jucătorii la Loto 6/49 au putut participa, cu acelaşi bilet, atât la tragerea „principală”, cât şi la cea „suplimentară”.