Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, prezintă Ordonanța Militară 10. Restricții relaxate pentru persoanele de peste 65 de ani. Suspendarea zborurilor internaționale, prelungită

Publicat: 27 04. 2020, 19:08
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a prezentat Ordonanța Militară 10, prin care regimul de restricții din România este actualizat, în sensul că sunt relaxate cele valabile persoanelor cu vârste de cel puțin 65 de ani. Totodată, prin același act normativ, este prelungită suspendarea zborurilor internaționale dinspre și spre anumite state. O altă prevedere se referă la activitatea Poștei Române pe perioada stării de urgență.

„Dragi compatrioți, încep prezentarea Ordonanței Militare nr. 10, adresându-vă mulțumiri. Comportamentul dumneavoastră de până acum a fost și este unul responsabil, ceea ce ne face să credem că, în curând, ne vom apropia de normalitate. (…) Mulți dintre dumneavoastră m-au întrebat cum va arăta relaxarea de după 15 mai. Vă răspund acum public. Relaxarea va fi graduală, iar după data de 15 mai trebuie să fim cu atât mai responsabili în ceea ce privește respectarea regulilor. Știu că se apropie data de 1 mai, că vremea e frumoasă și ne face să ne gândim la o plimbare în parc sau la concediu, dar în același timp este momentul să ne analizăm prioritățile și să ne dăm seama de ceea ce contează cu adevărat, sănătatea și protejarea atât a noastră, ca și a celor dragi. Vă asigur că MAI și toate structurile partenere nu se vor relaxa în această perioadă.”, a declarat Marcel Vela.

Ministrul Marcel Vela a prezentat Ordonanța Militară 10

Ministrul a precizat că „oveste bună pentru persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani” este că circulația în afara locuinței sau gospodăriei va fi permisă în mai multe situații decât până acum. Astfel, indiferent de intervalul orar, persoanele în cauză pot circula în afara locuinței sau a gospodăriei pentru următoarele motive: deplasare în interes profesional, inclusiv între locuință și locul sau locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, pot să se deplaseze în situația în care au nevoie de asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.Totodată, pot face deplasări pentru realizarea de activități agricole sau se pot deplasa producătorii.Ele pot circula și în următoarele intervale orare, de la 7 la 11 și de la 19 la 22, pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri și pentru plimbatul animalelor, deplasarea din motive justificate, deplasarea pentru activitate fizică individuală.

Demnitarul a subliniat că, „pentru verificarea motivelor deplasărilor, în aceste situații evident se aplică în mod corespunzător dispozițiile OM nr. 3 și a prevederilor din această ordonanță militară cu privire la prevenirea răspândirii COVID-19. Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei OM în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

„O altă măsură luată foarte importantă, care ține de suspendarea unor zboruri către țări unde au fost deja suspendate cursele aeriene pentru 14 zile, perioade care au expirat sau care vor expira la început de mai. În această situație am decis, prin OM, că va trebui prelungită măsura suspendării zborurilor către Spania și din Spania, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 28 aprilie, pentru că expira. Totodată, am prelungit și măsura prelungirii zborurilor spre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran. Din aceste țări către România și pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, din 2 mai și până în 14 mai, inclusiv”, a adăugat Marcel Vela, cu precizarea că a fost prelungită și suspendarea zborurilor dinspre și spre Italia.

Marcel Vela a adăugat că „oa treia componentă” din Ordonanța Militară 10 se referă la lucrătorii Poștei Române. Cu aprobarea premierului și aducerea la cunoștina președintelui Iohannis, ministrul Afacerilor Interne a decis, alături de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, ca pe durata stării de urgențătrimiterile poștale înregistrate să poatăfi predate destinatarilor de către personalul instituției prin introducerea în cutia poștală sau prin afișare la adresă, cu o singură excepție – actele de procedură judiciară.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Relaxarea graduală a restricțiilor din România începe în 15 mai

Declarația ministrului Marcel Vela vine la mai puțin de o săptămână distanță de momentul în care președintele Klaus Iohannis anunța că relaxare graduală a restricțiilor de carantină din România va începe din 15 mai, când expiră starea de urgență de pe întreg teritoriul țării. Tot atunci, el stipula o serie de condiții pentru ieșirea treptată din carantină, precum obligația cetățenilor de a purta măști de protecție „în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun”.

„Una dintre măsuri este cea cu masca de protecție. Am decis ca după data de 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, când această pandemie va fii sub control și nu mai există riscul infectării.După data de 15 mai, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fară să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem”, declara șeful statului.

.

România, peste 11.000 de cazuri de COVID-19 și 631 de decese

Potrivit celui mai recent bilanț, România a ajuns la un total de 11.339 de cazuri confirmate de COVID-19, cu 303 persoane diagnosticate doar în ultimele 24 de ore. Dacă 227 de pacienți depistați cu SARS-CoV-2 sunt internați în secțiile de terapie intesivă din țară, alți 3.141 au fost declarați vindecați și externați. În rândul persoanelor testate pozitiv pentru coronavirus la nivel național au fost înregistrate 631 de decese până la acest moment.

Grupul de Comunicare Strategică a mai precizat că, la ora actuală, aproape 12.000 de persoane sunt în carantină, în timp ce alte circa 23.000 sunt în izolare la domiciliu.

Peste hotarele țării, 1.518 români au fost depistați cu SARS-CoV-2, iar 75 au murit.