Marcel Vela: Guvernul Orban, primul care a acordat prioritate MAI. Poliția are acum dotările necesare. Am mărit capacitatea de a face teste de integritate (VIDEO)
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că Guvernul Orban este primul guvern care a acordat prioritate acestui minister și care s-a îngrijit ca Poliția să aibă dotările necesare, după atâția ani de lipsuri. „Am mărit capacitatea de a face teste de integritate și unde sunt disfuncționalități am demarat controale”, a mai afirmat Vela. El a dat asigurări că nu va tolera abateri. Tot vineri, ministrul liberal a anunțat extrădarea în SUA a două persoane care au comis infracțiuni internaționale: una dintre ele se află în vârful unei rețele de trafic, iar cealaltă a săvârșit infracțiuni informatice.
Marcel Vela: „Avem dotările de care avea nevoie de multă vreme Poliția Română”
Ministrul de Interne a declarat, vineri, că Guvernul liberal s-a îngrijit ca Poliția Română să aibă, în sfârșit, dotările de care a dus lipsă atâta timp. Pe de altă parte, a fost mărită și capacitatea de a face teste de integritate, iar acolo unde au existat suspiciuni s-au demarat controale.
„La o lună jumate după ce, la MAI, am prezentat un program comun cu domnul ministru Predoiu și doamna procuror general Gabriela Scutea, un program pentru combaterea infracționalității și traficului de persoane, asistăm la un fapt care ține de extrădarea a doi cetățeni care au comis infracțiuni internaționale.
E vorba de un cetățean care e în vârful unei rețele de trafic internațional de persoane în România, Mexic și SUA. Extrădarea se face în baza deciziei Curții de Apel Craiova. Și un cetățean care a comis infracțiuni cibernetice, furt de identitate, infracțiuni la nivel internațional.
Sunt ministru de 9 luni, iar infracționalitatea rețelele de trafic au fost de multă vreme deconspirate inclusiv de către presă. Deci nu e prima dată când ne întâlnim cu astfel de cazuri.
Dar e prima dată când MAI ia într-un mod serios problema, în sensul în care Guvernul Orban a acordat prioritate MAI, avem dotările de care avea nevoie de multă vreme Poliția Română, de la schimbarea flotei de mașini, la dotarea cu armament care nu s-a făcut din anii 70, de la măsuri de protecție a polițitor, mă refer la maieuri antiînjunghiere și veste antiglonț. Ieri am primit și bastoanele cu șoc electric și tot ce ține de cooperarea instituțională.
Am mărit capacitatea de a face teste de integritate și unde sunt disfuncționalități am demarat controale și anchete în interiorul Ministerului. Nu vom tolera nicio abatere, niciun act care să fie o pată pe imaginea MAI”, a declarat Marcel Vela.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cătălin Predoiu: „Am creat un front instituţional împotriva crimei organizate. Încep să cadă clanurile de interlopi”
Luna trecută, Cătălin Predoiu declara că frontul instituţional creat în ultima perioadă împotriva crimei organizate dă rezultate, iar clanurile de interlopi încep să cadă.
„Se va continua până la capăt. În materie de justiție, trebuie să ai răbdare, până când proceduri și operațiuni sunt duse până la capăt. E valabil în orice materie, în orice dosar, răbdare, până când procedurile ajung la final”, a explicat ministrul Justiției, la acea vreme.
Activitatea ministrului liberal al Justiției a fost lăudată și de Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București: „Ministrul Predoiu este lider în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Îi suntem recunoscători pentru dedicare”. El a mai precizat că SUA și România luptă umăr la umăr pentru a se asigura că infractorii nu vor scăpa de rigorile legii.
Ulterior, Predoiu a vorbit despre „o ţesătură de relaţii politice, sau politico-statale” între lumea interlopă şi cea politică.
El a avertizat că rețelele de interlopi „încearcă să penetreze structurile statului, de la cele de aplicare a legii, până la instituţii politice”, iar politicienii ar trebui să manifeste toleranță zero față de acest flagel.