Dosarul 10 August | Vela: E o legătură între cei care au condus politic Ministerul de Interne și cei care au intervenit (VIDEO)

Publicat: 13 12. 2019, 13:23

E o legătură între cei care au condus politic Ministerul de Interne și cei care au intervenit la protestul diasporei din 10 august 2018, a declarat Marcel Vela, ministrul de Interne.

„Dacă eu, într-o lună, am desecretizat și raportul, și convorbirile și ei de un an și ceva nu au dorit și nu au putut, înseamnă că au o oarecare implicare sau cauzalitate, nu neapărat implicare intenționată, o cauzalitate din neimplicare mai degrabă.

E o legătură între cei care au condus politic ministerul și cei care au intervenit. Detalii ce, cine și când, toate vor fi făcute public de către procurori”, a declarat Marcel Vela.

Săptămâna trecută, convorbirile jandarmilor din timpul protestului Diasporei din 10 august 2018 au fost desecretizate, după ce ministrul de Interne, Marcel Vela, a dat un ultimatum. Sunt 250 de ore de convorbiri, din care 248 au legătură directă cu misiunea. Convorbirile sunt, în acest moment, probe în dosar.

Raportul MAI referitor la protestele din 10 august 2018 a fost deja desecretizat, iar datele sale au fost puse la dispoziția DIICOT.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.