Marcel Ciolacu sprijină asigurarea cadrului legal pentru a recunoaște Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național: „Poate deveni un real motor de regenerare și de dezvoltare economică” (VIDEO)
Via Transilvanica poate deveni un real motor de regenerare și de dezvoltare economică pentru zonele rurale, a declarat premierul Marcel Ciolacu, vineri, de Ziua Sustenabilității în România, în contextul întâlnirii pe care a avut-o cu Asociația Tășuleasa Social.
Marcel Ciolacu, întâlnire cu Asociația Tășuleasa Social pentru dezvoltarea Via Transilvanica
Premierul s-a întâlnit cu reprezentanții organizației pentru a găsirea „unor soluții prin care traseul Via Transilvanica, un proiect de traseu turistic pedestru de lungă distanță care traversează România, inspirat de alte exemple din Europa și din lume, să poată fi dezvoltat și pus în valoare”, spune Guvernul, vineri, într-un comunicat de presă.
Cu această ocazie, Marcel Ciolacu a felicitat Asociația Tășuleasa Social pentru succesul obținut recent de acest proiect, care a primit Premiul Publicului la European Heritage Awards 2023, iar acum poate fi parcurs și virtual, pe Google Maps.
„Această recunoaștere spune multe despre interesul și suportul generat de acest proiect atât în țară, cât și peste hotare. Șeful Executivului s-a declarat un susținător al continuării acestui model de dezvoltare durabilă a turismului lansat în 2018 de Asociația Tăsuleasa Social. În acest sens, premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat sprijinul pentru asigurarea cadrului legal prin care Via Transilvanica să fie recunoscut ca traseu pedestru de interes național și să beneficieze de sprijin pentru a fi continuat, inclusiv prin corelarea planurilor sale dezvoltare cu Strategia Națională din Domeniul Turismului și cu Strategia Națională de Dezvoltare a Ecoturismului”, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Marcel Ciolacu susține că „Guvernul este un partener deschis al inițiativelor societății civile și al comunităților locale”.
„Via Transilvanica poate deveni un real motor de regenerare și de dezvoltare economică pentru zonele rurale care și-au păstrat nealterate patrimoniul natural, arhitectura și tradițiile. Este un model de sustenabilitate în turism pe care îl putem multiplica și prin proiecte similare viitoare, de care românii să se simtă mândri”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, care a apreciat că dezvoltarea și promovarea acestui proiect ar putea fi perfect integrată în campania demarată deja «Cumpără românește», conform comunicatului.
La întâlnire au participat și miniștrii Radu Oprea (Economie) și Bogdan-Gruia Ivan (Cercetare, Invoare și Digitalizare), respectiv secretarul de stat Roxana Mînzatu și consilierul de stat Mihaiela Frăsineanu.
Asociația Tășuleasa Social a fost reprezentată de președintele ei, Alin Ușeriu, și Marcel Iureș.