Premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Niolae Ciucă, efectuează, miercuri, o vizită de lucru în Republica Moldova, unde se vor întâlni cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean şi cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.
Conform programului anunțat de Guvernul României și Senat, cei doi oficiali români vor fi primiți, la ora 10.15, de președintele Maia Sandu, la sediul Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova, informează news.ro.
Apoi, Marcel Ciolacu va discuta, începând de la ora 11.25, cu prim-ministrul Dorin Recean, la sediul Guvernului Republicii Moldova.
De la ora 12.30 cei doi premieri vor susține declarații comune de presă.
Între timp, Nicolae Ciucă se va întâlni, la ora 11.30, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la sediul Parlamentului țării vecine, iar acești doi oficiali urmează să susțină declarații de presă la ora 12.15.
La 13.00, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor participa la dejunul de lucru oferit de prim-ministrul Republicii Moldova.
De la ora 14.20, Ciolacu va avea o întrevedere cu Igor Grosu la sediul Guvernului Moldovei. Tot de la aceeași oră, Ciucă se va întâlni cu Dorin Recean, tot la sediul Guvernului moldovean.
„Guvernul României va rămâne garantul securităţii şi stabilităţii Republicii Moldova şi va continua să susţină cu toată forţa parcursul său de aderare la Uniunea Europeană”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform unui comunicat de presă al Executivului român.