Marcel Ciolacu s-a întâlnit în Grecia cu Volodimir Zelenski. Ce au discutat (FOTO)
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Atena. Cei doi s-au numărat printre participanții la reuninea de lucru a şefilor de stat şi de guvern din sud-estul Europei şi Balcanii de Vest, organizată de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis.
Ciolacu, discuție cu Zelenski în Atena
„Am discutat cu președintele ucrainean despre eforturile continue ale României de a ajuta Ucraina. Suntem alături de Ucraina până la victorie și reconstrucția țării. Susținem începerea negocierilor de aderare cu UE în acest an. Românii din Ucraina au sprijinul nostru comun”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Twitter, postând și o imagine cu el și Zelenski:
Ambii participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest. La discuții au venit și preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Tot în acest context, Marcel Ciolacu a avut o discuție pe mai multe teme cu Ursula von der Leyen.
La rândul său, Volodimir Zelenski a ajuns la Atena după ce, în weekend, a fost în Suedia, Olanda și Danemarca pentru a negocia preluarea unor avioane F-16.