Marcel Ciolacu (PSD): Este posibil să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare

Marcel Ciolacu (PSD): Este posibil să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu a precizat, joi seară, că este posibil ca PSD să depună un proiect de lege pentru amânarea alegerilor generale, pe care Guvernul Orban le programase pentru data de 6 decembrie. Mesajul liderului social-democrat vine pe fondul deciziei CCR, care a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la proiectul de lege care dă Parlamentului prerogativa de a stabili data scrutinului parlamentar.

PSD ar putea depune un proiect pentru amânarea alegerilor parlamentare. Ce a declarat Marcel Ciolacu

„Este posibi, da, să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare”, a afirmat președintele PSD, la Antena 3, citat de G4Media.Marcel Ciolacu fusese întrebat dacă se mai pot organiza alegeri generale în 6 decembrie, având în vedere nivelul accelerat de înmulțire a cazurilor de COVID-19.

Președintele României, Klaus Iohannis, subliniase în conferința de presă de miercuri că amânarea scrutinului din 6 decembrie nu e oportună. În replică, Marcel Ciolacu a spus că pe social-democrați nu îi „interesează, în acest moment, că-și dorește sau nu-și dorește” șeful statului alegeri.

„Nu ne interesează, în acest moment, că-și dorește sau nu-și dorește preșdintele Iohannis alegeri. Noi suntem pe drumul corect (…) Pe mine mă intereseaza dacă abordarea PSD de după alegerile prezidențiale (din 2019 – n.red) a fost una corectă, dacă românii au acum încredere în PSD și în mesajele PSD. Iar rezultatele de la alegerile locale ne arată că percepția s-a schimbat, de aceea am câștigat consilii județene și cele mai multe primării. Dacă Iohannis crede că rostul lui pe acest pământ românesc este să analizeze scorul PNL, este treaba domniei sale, dar și-a uitat haina constituțională de aproape un an”, a declarat Marcel Ciolacu.

Guvernul Orban stabilise că scrutinul va avea loc în 6 decembrie, însă CCR a respins sesizarea pe legea care dă Parlamentului această prerogativă

Guvernul Orban a programatalegerile generale pentru 6 decembrie, iar prim-ministrul Ludovic Orban explica la acel moment că este singura dată la care se poate desfășura scrutinul.

„Guvernul este obligat, atât de Constituție, cât și de legea alegerilor parlamentare, să ia această decizie. În conformitate cu legea, această decizie trebuie adoptată cu minimum 90 de zile înainte de data alegerilor. Trebuie să ținem cont de prevederile constituționale, care, pe de o parte, spun când se încheie mandatul actualului Parlament – și anume pe data de 21 decembrie. De asemenea, trebuie să ținem cont de prevederea constituțională prin care președintele trebuie să convoace Parlamentul ales în termen de maximum 20 de zile de la data alegerilor. Coroborând toate aceste prevederi, rezultă clar că data alegerilor nu poate fi decât 6 decembrie”, preciza LudovicOrban, în debutul lunii septembrie.

Cu toate acestea, în finalul aceleiași luni, Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la proiectul de lege care prevedecă Parlamentul, nu Guvernul, este cel care stabilește data alegerilor generale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie