Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a postat un prim mesaj, duminică, pe Facebook, după ce a fost aproape de leșin într-o conferință de presă susținută la sediul partidului, ajungând astfel la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” din Capitală pentru mai multe investigații.
„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc familiei mele, prietenilor, colegilor de partid, jurnaliștilor și tuturor celor care ați fost alături de mine și mi-ați dat mesaje de susținere! Nu în ultimul rând, le mulțumesc cadrelor medicale de la Spitalul Militar pentru investigațiile făcute. Totul este în regulă. Mă întorc la treabă!”, a scris Marcel Ciolacu.
Până la mesajul lui Marcel Ciolacu, reprezentanții unității medicale au emis și un comunicat pe subiect și au explicat că președintelui Camerei Deputaților i-au fost recoltate probe pentru COVID-19 – dacă testul rapid a ieșit negativ, testul PCR era încă în lucru la lansarea poziției oficiale.
„Conform protocolului de diagnostic al unității noastre, s-au efectuat o serie de investigații clinice, paraclinice și de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum și cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialiști în medicină de urgență, ATI, neurologie și cardiologie, a rezultat diagnosticul de:Episod lipotimic recent – în observație etiologică, Hipocalcemie frustă”, arată comunicatul SUUMC.
Totul a început duminică, când liderul social-democrat a desfășurat o conferință de presă, în care a prezentat câteva propuneri de măsuri pentru relansarea economică a României. Printre acestea, spre exemplu, se număra și inițiativa privind suspendarea taxelor ce ar trebui plătite de firmele afectate de criza COVID-19. Odată ce Marcel Ciolacu a început să se simtă rău, dând semne că e pe cale să leșine, evenimentul a fost oprit și au fost solicitate de urgență serviciile unei ambulanțe. Chiar și așa, el avea să plece „pe picioare” la spital, pentru că își mai revenise, astfel că nu a mai fost nevoie de intervenția echipajului mobil.
„Avem un pachet de 28 de măsuri, care va asigura repornirea imediată a activității economice pentru sectoarele cele mai afectate de COVID-19, sectoare ce reprezintă 45 de miliarde de euro. Vorbim de 20% din PIB și un milion de locuri de muncă din sănătate, turism, HoReCa, agricultură, industria auto sau electro-casnice. Toate ar începe să funcționeze imediat. Este un pachet de măsuri, ce poate fi finanțat 50% din fonduri interne și 50% din fonduri europene, care va costa mai puțin de 8% din PIB, mult mai puțin decât ceea ce alocă toate statele din jur”, declara Marcel Ciolacu, înainte să i se facă rău.
Colegii săi au oferit și o serie de reacții pe subiect, iar senatorul PSD Lucian Romașcanu chiar s-a deplasat la spital să îl viziteze. Un alt legiuitor social-democratdin Camera superioară a Parlamentului, Robert Cazanciuc, a intervenit și el cu o declarație pe această temă.
„De muncit, a muncit foarte mult. Ați văzut că în fiecare zi au fost lucruri de făcut, de comunicat. A fost tot timpul la birou în această perioadă. N-a lipsit nicio zi nici de la partid, nici de la Camera Deputaților. Sunt foarte multe lucruri de făcut în această perioadă și, probabil, tot acest efort, la un moment dat, face organismul să aibă anumite probleme. (…) Vă pot spune că am o veste bună, în sensul că este bine în acest moment. Sperăm să fie bine în continuare”, a afirmat Robert Cazanciuc.