Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că nu va avea pensie de revoluţionar şi nu va cere statului preschimbarea certificatului pentru a beneficia de ceva de pe urma lui, dar are dreptul să le arate nepoţilor că nu a fost un fals revoluţionar.
„Nu voi avea nici pensie de revoluţionar şi nu voi cere preschimbarea certificatului de revoluţionar pentru a beneficia de ceva de pe urma certificatului, dar am dreptul să le arăt nepoţilor mei că nu am fost un fals revoluţionar.
Dacă cineva a luat o decizie administrativă, am aceleaşi drepturi ca şi dvs. Chiar dacă voi câştiga sau voi pierde procesul, nu am să comentez o decizie a unui magistrat, dar nici nu am să cer preschimbarea certificatului pentru a beneficia de pe urma acestui certificat. Dar e dreptul meu să fac acest lucru.
Nu încerc să păstrez nimic. Eu nu am cerut preschimbarea certificatului de revoluţionar, dar la o zi după ce am ajuns premier, o instituţie subordonată premierului a luat o decizie în ce priveşte premierul României. M-am bucurat că înseamnă că suntem într-un stat democratic şi avem un stat de drept”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a mai ținut să precizeze că și-a dat demisia la finalul fiecărui mandat de parlamentar, ca să nu primească pensie specială.