Marcel Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de această ciumă a pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD. Şi eu, şi colegii mei ne-am vindecat

Marcel Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de această ciumă a pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD. Şi eu, şi colegii mei ne-am vindecat
Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că România trebuie să facă reforma pensiilor speciale, pentru că altfel va pierde bani din PNRR. Liderul social-democraților s-a referit la pensiile speciale ca fiind „o ciumă” și a precizat că „nu e o problemă să scăpăm de această ciumă, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD”.

Ciolacu, despre „ciuma” pensiilor speciale

„România trebuie să facă nilte reforme asumate în PNRR.

Avem o mare problemă, avem o ciumă a pensiilor speciale care e o inechitate şi care încet, încet duce către o criză socială.

Eu nu o să accept ca România să piardă vreun euro din PNRR pentru că nu a făcut vreun jalon, mai ales jalonul privind pensiile speciale”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

Acesta a precizat, însă, că reforma trebuie gândită de așa manieră încât să treacă de controlul Curții Constituționale.

La fel ca vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR), colegul său de coaliție, Marcel Ciolacu a spus că „e total incorect să ieşi la pensie la 50 de ani, în plină maturitate profesională”.

Liderul social-democraților a mai afirmat că nu e corect nici să ai o pensie care depăşeşte venitul preşedintelui României sau mai mare decât veniturile pe care le-ai avut în timpul activității. De asemenea, a mai spus Ciolacu, nu e normal nici să ieși la pensie, apoi „să te mai şi angajezi la statul român şi să nu plăteşti nimic”.

Ciolacu: Și PSD a scăpat de ciumă

Întrebat de ce a spus despre pensiile speciale că sunt o „ciumă”, Marcel Ciolacu a răspuns: „Pentru că, încet, încet a devenit o presiune foarte mare, e o inechitate şi se poate ajunge la o criză socială din cauza unor lucruri întâmplate acum 30 de ani”.

„Nu e o problemă să scăpăm de această ciumă, că s-a scăpat şi de ciuma de la PSD. Şi eu, şi colegii mei ne-am vindecat, nu avem nicio problemă”, a mai spus Ciolacu.

Întrebat dacă pensiile în plată vor fi afectate, acesta a răspuns: „La cele în plată se poate recurge la impozitare, pe anumite praguri, dacă nu depăşeşti veniturile din activitate, dacă ai avut venituri suplimentare, ai fost angajat la stat în această perioadă”.

Guvernul vrea renegocierea PNRR, capitolul pensii

Declarațile au fost făcute în contextul în care Marcel Boloș (PNL), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, săptămâna trecută, că a primit mandat de la Guvern pentru a renegocia la Bruxelles anumite investiții și jaloane din PNRR. Printre acestea se numără și plafonul de 9,4% din PIB pentru pensii, prevăzut în PNRR.

Boloș a mai spus că va exista luna aceasta o discuție cu reprezentanții Comisiei Europene și în ce privește pensiile speciale: „Avem în perioada 15-19 mai delegație la Bruxelles pentru a relua discuțiile și a vedea care sunt cerințele Comisiei în privința legii pensiilor speciale”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)