Marcel Ciolacu: „Nici PSD, nici PNL nu va mobiliza electorat dacă se atacă reciproc”

Marcel Ciolacu: Nici PSD, nici PNL nu va mobiliza electorat dacă se atacă reciproc
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Captură video - Partidul Social Democrat / Facebook

Prim-ministrul României şi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din acest an, Marcel Ciolacu, a precizat într-un interviu pentru Antena 3 că este greșită abordarea potrivit căreia liderii PSD și PNL lansează atacuri reciproce, precizând că niciunul dintre partide nu va câștiga voturi în acest fel.

Marcel Ciolacu a făcut apel atât la colegii din partid, cât şi la cei din coaliţie să pună mai întâi accent pe ce au realizat împreună în ultimii trei ani în România.

„Eu cred că abordarea e greșită, pentru că împreună cu Nicolae Ciucă, această coaliție, această guvernare a dus România în 3 ani de zile în momentele cele mai complicate, în momentele cu cele mai mari provocări. Și eu cred și vă recunosc, cred că greșim. Și eu, și Nicolae Ciucă, și cei din PSD, și cei din PNL.

Acest moment foarte mult din PNL atacă PSD, fiindcă e un lucru tradițional, fiindcă adversarii tradiționali erau PSD-ul și PNL, nu le vor aduce niciun vot. Nicio jignire la adresa mea din partea PNL-ului nu le va aduce niciun vot, nu le va aduce nicio mobilizare de electorat. Același lucru consider că și PSD-ul greșește. PSD-ul atacând PNL-ul, atacând pe Nicolae Ciucă nu le va aduce niciun vot, fiindcă bazinele electorale sunt total diferite”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a lăudat realizările coaliției și a precizat că România este în acest moment în direcția corectă:

“Şi eu cred aici  greșește PSD și PNL. Ar trebui să prezinte și ce au făcut împreună și momentul complicat pe care le-am depășit cu adevărat.

Cei care cei care au lăsat de la ei, cei care s-au rupt total și au zis Domnule, indiferent dacă stăm acasă, vom crește în sondaje fără să facem nimic. PSD-ul a hotărât într-un moment complicat pentru România să intre la guvernare”, a spus Marcel Ciolacu, în interviul pentru Antena 3 CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`